Proiectul care prevede indexarea cu 10 la sută a tuturor pensiilor, începând cu 1 aprilie, a fost votat de Parlament în prima lectură. Proiectul a fost susținut de 77 de deputați.
„Conform legislației în vigoare, pensiile se indexează anual la 1 aprilie, iar coeficientul de indexare constituie rata inflației la sfârșitul anului precedent. „Propunem o indexare a pensiilor cu 10%, ceea ce depășește rata inflației de 6,9%. Noi nu doar acoperim rata inflației, dar venim și cu o majorare a pensiilor – o măsură care nu doar protejează puterea de cumpărare a pensionarilor, dar este un suport mai mare pentru persoanele vârstnice.
Inflația cumulativă în ultimii trei ani a fost de 60%, iar pensia minimă a crescut cu 157%, deci pensia s-a mărit cu mai mult de două ori decât inflația.
Dacă în 2021 un pensionar avea o pensie de 1188 de lei, din 1 aprilie 2025 va avea 3055 de lei. În ceea ce ține de pensia medie, un pensionar care în 2021 primea 2000 de lei, acum va primi 4318 lei.
Această indexare nu este doar o creștere procentuală, ci un gest de respect și un sprijin real pentru pensionari”, a declarat deputata PAS Marina Morozova.

