În Camerun, duminică are loc un scrutin prezidențial cu o miză istorică: actualul șef de stat, Paul Biya, cel mai în vârstă președinte aflat în funcție la nivel mondial, își propune să obțină al optulea mandat consecutiv, transmite Noi.md.
Biya, în vârstă de 92 de ani, conduce țara din 1982 și se confruntă cu 11 contracandidați — 10 bărbați și o femeie, transmite Noi.md cu referire la Agerpres. Singurul lider cu o perioadă mai lungă la putere este președintele Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, în vârstă de 83 de ani, care se află la conducere din 1979.
Deși Camerunul este considerat formal o democrație multipartidă, opoziția, societatea civilă și libertatea presei sunt puternic limitate. Dintr-o populație de aproximativ 30 de milioane de locuitori, doar 8 milioane de persoane sunt înregistrate pe listele electorale, adică puțin peste jumătate din totalul celor cu drept de vot.
Rezultatele alegerilor sunt așteptate peste două săptămâni, iar președintele va fi desemnat în baza celui mai mare număr de voturi obținute.
