Patru rute noi de pe Aeroportul Chișinău cu direcții spre Italia, Grecia, Germania și Elveția

Date:

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău anunță extinderea rețelei de destinații, prin lansarea a patru rute aeriene directe operate de o companie aeriană low-cost.

Noile zboruri vor conecta capitala Republicii Moldova cu Cologne (Germania), Rimini (Italia), Rodos (Grecia) și EuroAirport Basel–Mulhouse–Freiburg, unul dintre cele mai importante noduri aeriene din regiunea trinațională Elveția–Franța–Germania.

Potrivit administrației aeroportului, noile conexiuni vor fi introduse etapizat, începând cu lunile mai și iunie 2026. Zborurile spre Cologne și Basel–Mulhouse–Freiburg sunt programate să debuteze în luna mai, iar cele către Rodos și Rimini vor fi lansate în luna iunie.

Administratorul aeroportului, Sergiu Spoială, a declarat că extinderea rețelei de rute reflectă creșterea cererii pentru transportul aerian și rolul strategic al aeroportului în conectarea Republicii Moldova la spațiul european.

Potrivit acestuia, noile destinații vor contribui la diversificarea ofertei de zboruri, la creșterea accesibilității către centre economice și turistice importante și la îmbunătățirea experienței pasagerilor. Noile rute completează rețeaua existentă de zboruri operate de compania low-cost la Chișinău și oferă pasagerilor opțiuni suplimentare pentru călătorii de agrement și de afaceri.

Biletele sunt deja disponibile prin canalele oficiale ale operatorului aerian.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: