Pașapoartele și permisele de conducere se vor scumpi în Republica Moldova, după ce Guvernul va aproba, în ședința din 29 iulie, un proiect de hotărâre elaborat de Agenția Servicii Publice (ASP).
Autoritățile explică majorarea prin introducerea unor noi modele de documente conforme standardelor europene și prin creșterea semnificativă a costului blanchetelor.
În prezent, un pașaport eliberat în termenul standard de 20 de zile lucrătoare costă 650 de lei. După intrarea în vigoare a noilor tarife, la 30 septembrie 2026, prețul va crește la 790 de lei. Totodată, eliberarea în 10 zile va costa 1.190 de lei, în cinci zile – 1.740 de lei, într-o zi lucrătoare – 2.050 de lei, iar în regim de urgență, în ziua depunerii cererii, solicitantul va achita 2.530 de lei.
Și permisele de conducere vor deveni mai scumpe. În prezent, eliberarea, preschimbarea sau restabilirea permisului în termen standard costă 420 de lei, iar după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial tariful va crește la 440 de lei. Eliberarea în termen de 10 zile va costa 880 de lei, iar în aceeași zi – 2.640 de lei.
Potrivit notei informative anexate proiectului, costul blanchetelor pentru pașapoarte a crescut cu 56%, iar pentru permisele de conducere cu 65%.
În același timp, ASP menționează că volumul serviciilor prestate în primul trimestru al anului 2026 s-a redus cu aproximativ 7%, iar fără ajustarea tarifelor instituția riscă să înregistreze până la sfârșitul anului un deficit de circa 67 de milioane de lei.

