Partidul Acțiune și Solidaritate a început pregătirile pentru alegerile prezidențiale din 2028 și examinează mai multe persoane care ar putea fi desemnate drept candidat al formațiunii. Ministrul Educației, Dan Perciun, spune că unele dintre acestea ar putea ajunge, în următorii ani, în funcții care să le asigure o expunere publică mai mare.
În timpul unei emisiuni televizate, Perciun a refuzat să dezvăluie numele celor luați în calcul, argumentând că discuțiile se află într-o etapă prea timpurie, transmite TV8.
Ministrul a declarat că eventualele candidaturi vor putea fi anunțate după ce discuțiile interne se vor încheia, iar opțiunile partidului vor deveni mai clare.
Potrivit lui Dan Perciun, PAS consideră necesar să identifice din timp persoanele care ar putea participa la scrutin, întrucât alegerile prezidențiale din 2028 vor avea o importanță deosebită pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova.
Formațiunea își propune să găsească un candidat cu șanse reale de câștig, în jurul căruia să poată fi construită o campanie electorală puternică, a precizat ministrul.
Întrebat dacă printre opțiunile analizate se află președintele Parlamentului, Igor Grosu, sau fostul ministru al Muncii, Marcel Spatari, Perciun nu a confirmat, dar nici nu a exclus aceste nume. El s-a limitat să spună că partidul examinează în prezent mai mulți potențiali candidați.
Dan Perciun a fost întrebat și cum ar putea PAS să sporească notorietatea persoanelor care nu ocupă în prezent funcții cu o vizibilitate publică ridicată. Potrivit ministrului, până la alegeri, unii dintre aceștia ar putea ajunge în poziții care să le ofere mai multă expunere, în timp ce alții ar putea deține deja asemenea funcții.
Următoarele alegeri prezidențiale din Republica Moldova urmează să aibă loc în 2028. Maia Sandu, care se află la al doilea mandat consecutiv, nu va putea participa la scrutin pentru obținerea unui al treilea mandat consecutiv.
