Parlamentul Republicii Moldova a inițiat o procedură de achiziție pentru servicii de rezervare și emitere a biletelor de avion destinate deplasărilor deputaților și angajaților instituției. Valoarea estimată a contractului este de 800 de mii de lei.
Conform caietului de sarcini, compania care va câștiga licitația va trebui să asigure bilete pentru curse regulate, charter și low-cost, inclusiv în regim de urgență și în afara programului obișnuit de lucru, transmite bani.md.
Documentul mai prevede că operatorul economic trebuie să ofere asistență permanentă, 24 de ore din 24, inclusiv în zilele de odihnă, și să desemneze o persoană responsabilă de gestionarea solicitărilor venite din partea Parlamentului.
Totodată, firma selectată va fi obligată să prezinte toate variantele disponibile de zbor, inclusiv bilete rambursabile, nerambursabile sau cu penalități, iar alegerea finală va aparține autorității contractante.
Potrivit cerințelor stabilite, deplasările oficiale trebuie organizate prin cele mai rapide și avantajoase opțiuni de călătorie, în funcție de urgența și scopul deplasării. În mod obișnuit, membrii aceleiași delegații vor călători cu aceeași cursă aeriană.
Parlamentul solicită și transparență totală privind costurile. Compania câștigătoare va trebui să prezinte separat prețul real al biletului și taxa pentru serviciile oferite, iar instituția își rezervă dreptul de a verifica autenticitatea tarifelor și de a sesiza organele competente în cazul unor eventuale nereguli.

