Pe 4 mai, românii vor alege noul președinte dintre 11 candidați, dintre care patru independenți, anunță presa din România, citată de recordnews.md. Candidaturile au devenit definitive după parcurgerea etapelor prevăzute în calendarul electoral.
Pe buletinul de vot se vor regăsi:
– Nicușor Dan (independent)
– Crin Antonescu (Alianța România Înainte)
– Victor Ponta (independent)
– Elena Lasconi (USR)
– George Simion (AUR)
– Lavinia Șandru (PUSL)
– Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român)
– John-Ion Banu-Muscel (independent)
– Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
– Daniel Funeriu (independent)
– Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Biroul Electoral Central (BEC) a respins mai multe candidaturi, inclusiv cele ale lui Călin Georgescu și Diana Șoșoacă, invocând decizii ale Curții Constituționale a României (CCR). Contestațiile acestora au fost respinse.
În urma retragerii lui Călin Georgescu, George Simion (AUR) și Anamaria Gavrilă (POT) și-au depus candidaturile, însă Gavrilă s-a retras ulterior din competiție. În plus, BEC a respins alte 11 candidaturi din cauza lipsei numărului minim de semnături de susținere.
