O judecătoare de la Curtea de Apel Centru riscă până la 7 ani de închisoare și amendă de până la 200 000 de lei pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins că are influență asupra colegilor săi și ar fi acceptat mijloace bănești de la un alt judecător pentru a obține o soluție favorabilă într-un proces contravențional.
Potrivit Procuraturii Generale, magistrata, aflându-se în orașul Hâncești, ar fi pretins că deține influență asupra judecătorilor de la Colegiul penal al Curții de Apel Centru și a acceptat mijloace bănești de la un alt judecător, cu scopul de a determina o soluție favorabilă într-un proces contravențional.
Ulterior, pe 20 ianuarie 2025, judecătoarea ar fi manifestat un comportament care să întărească percepția că are influență asupra completului de judecători și că decizia în cauză este luată sub impactul acesteia.
Învinuita a pledat nevinovată, iar faptele care i se incriminează sunt pedepsite cu amendă de până la 200 000 de lei și închisoare de până la 7 ani.
Procuratura precizează că urmărirea penală în privința altor judecători vizați în dosar este în desfășurare, iar informații suplimentare vor fi comunicate după finalizarea investigațiilor.

