Noi urme de produse petroliere au fost identificate pe râul Nistru, în nordul Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a precizat că poluarea continuă să vină din amonte, chiar dacă autoritățile ucrainene au anunțat anterior stoparea sursei inițiale.
Oficialul a declarat că se află în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița, unde a fost confirmată apariția noilor pete de petrol.
„Partea ucraineană a comunicat că sursa poluării a fost eliminată, însă cel mai probabil aceste pete provin din ultimul lac de liniștire, unde ar mai exista cantități de petrol acumulate în urma scurgerilor anterioare”, a explicat Gheorghe Hajder.
Autoritățile monitorizează în continuare situația și intervin pe teren pentru a limita impactul poluării. În zona Arionești, raionul Soroca, au fost instalate șapte baraje absorbante pentru a împiedica răspândirea produselor petroliere.
Ministrul a mai menționat că două păsări au fost găsite moarte pe malul Nistrului, iar specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor urmează să stabilească dacă există o legătură cu poluarea. În paralel, este supravegheată starea faunei din zonă.
Autoritățile anunță că vor continua evaluările și vor purta discuții cu organizații de mediu și experți pentru a coordona măsuri suplimentare de intervenție și pentru a reduce impactul asupra ecosistemului.
Amintim că mai multe localități din nordul țării, inclusiv municipiul Bălți și raioanele Soroca, Sângerei și Florești, au rămas pentru câteva zile fără apă potabilă, după ce Nistrul a fost poluat cu substanțe petroliere. Incidentul a fost provocat de atacul asupra Complexului Hidroenergetic Nistrean din Ucraina, în noaptea de 6 spre 7 martie, când exploziile au dus la deversări de uleiuri tehnice și alte produse petroliere în apă.

