Noi investiții pentru economia verde: cinci companii vor fi dotate cu echipamente moderne

Date:

Sectorul reciclării din Republica Moldova va beneficia de noi investiții destinate modernizării și extinderii capacităților de gestionare a deșeurilor. Cinci companii au fost selectate pentru a primi sprijin în valoare totală de până la 425.000 de euro, oferit de Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin proiectul „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”.

Fiecare beneficiar va primi echipamente, servicii și asistență tehnică specializată în valoare de până la 85.000 de euro. Resursele vor fi utilizate pentru dezvoltarea unor noi capacități de reciclare, modernizarea infrastructurii existente, aplicarea unor soluții menite să reducă impactul asupra mediului și implementarea unor instrumente digitale pentru gestionarea deșeurilor.

Reprezentanții Uniunii Europene susțin că economia circulară poate contribui la crearea de noi locuri de muncă, atragerea investițiilor și diminuarea dependenței de importuri, având în același timp un impact pozitiv asupra mediului.

La rândul lor, reprezentanții PNUD au subliniat că accelerarea tranziției verzi este posibilă doar prin colaborarea dintre instituțiile publice, partenerii de dezvoltare și sectorul privat.

Companiile au fost selectate în urma unui concurs, fiind evaluate după impactul estimat al investițiilor, viabilitatea tehnică și financiară a proiectelor și capacitatea de implementare. Beneficiarii vor asigura o contribuție proprie egală cu valoarea sprijinului primit.

Printre întreprinderile selectate se numără și o companie din municipiul Bălți, care își propune să își extindă activitățile de colectare și procesare a deșeurilor din plastic în nordul țării.

Potrivit reprezentanților companiei, investiția va permite creșterea volumului de materiale reciclate și va contribui la dezvoltarea economiei circulare și la reducerea impactului asupra mediului.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: