Noi cerințe vamale pentru introducerea mărfurilor în UE prin România intră în vigoare din 25 mai

Date:

Noi reguli privind introducerea mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene prin România vor intra în vigoare începând cu 25 mai 2026, anunță Serviciul Vamal, transmite MOLDPRES. Modificările sunt legate de implementarea Fazei 6 a sistemului NCTS și de aplicarea prevederilor Convenției privind regimul de tranzit comun.

Potrivit instituției, schimbările au fost comunicate de Autoritatea Vamală Română și vizează procedurile de transmitere a informațiilor legate de siguranța și securitatea mărfurilor. Astfel, depunerea Declarației Sumare de Intrare, ENS, în sistemul ICS2 devine obligatorie.

Serviciul Vamal precizează că, atunci când mărfurile intră în Uniunea Europeană însoțite de o declarație de tranzit sau de un carnet TIR emis în Republica Moldova, operatorii economici vor trebui să depună declarația ENS în sistemul ICS2.

În cazul introducerii mărfurilor fără declarație de tranzit sau carnet TIR, agenții economici vor fi obligați să respecte mai multe etape: depunerea declarației ENS în ICS2, transmiterea notificării de prezentare a mărfurilor în sistemul TSD-PN și depunerea declarației de tranzit în sistemul NCTS-RO.

Autoritățile subliniază că operatorii economici trebuie să aibă acces la sistemul ICS2 pentru depunerea declarațiilor. Pentru acest lucru, este necesară obținerea codului EORI, deținerea unei semnături electronice calificate, precum și crearea sau actualizarea conturilor în sistemele informaționale vamale române.

Serviciul Vamal recomandă aplicarea regimului de tranzit comun și depunerea declarațiilor la autoritatea vamală competentă, cu indicarea tuturor birourilor vamale de pe traseu, pentru a evita întârzieri sau blocaje la intrarea în Uniunea Europeană.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: