Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” anunță o naștere mai puțin obișnuită, înregistrată la maternitatea instituției: un băiețel cu greutatea de 5 kilograme și 20 de grame.
Nou-născutul a fost încadrat medical în categoria de macrosomie, iar cazul este descris de reprezentanții spitalului drept o naștere deosebită.
Potrivit informațiilor oferite de instituție, mama are 35 de ani și se află la a treia naștere. Ceilalți doi copii ai familiei au avut, la rândul lor, o greutate considerabilă la naștere, de aproximativ 4 kilograme fiecare. Nașterea a avut loc la termen, pe cale naturală, iar evoluția este favorabilă atât pentru mamă, cât și pentru copil.

