Moldova urcă în clasamentul global al costurilor energiei pentru gospodării

Date:

Republica Moldova se situează peste România într-un clasament global privind cheltuielile anuale pentru energia utilizată în gospodării. Topul a fost realizat de Visual Capitalist în baza datelor Agenției Internaționale pentru Energie, transmite bani.md.

Potrivit informațiilor pentru anul 2025, un locuitor al Republicii Moldova alocă în medie 695 de dolari anual pentru electricitate, gaze naturale, încălzire și alți combustibili casnici. Suma este mai mare decât în România, unde media constituie 464 de dolari, Bulgaria – 444 de dolari, Ungaria – 378 de dolari, și Malta – 318 dolari.

Suedia conduce clasamentul mondial, cu 1.926 de dolari cheltuiți anual de o persoană. Aceasta este urmată de Finlanda, cu 1.786 de dolari, și Austria, cu 1.709 dolari. La capătul opus se află Bolivia, cu doar 25 de dolari, Algeria – cu 29 de dolari, și Egipt – cu 35 de dolari.

Cele mai ridicate costuri sunt înregistrate preponderent în Europa, pe fondul iernilor reci, al suprafețelor mai mari ale locuințelor și al tarifelor ridicate la gaze și electricitate. În afara continentului, niveluri apropiate sunt raportate în câteva economii dezvoltate, printre care Statele Unite, Canada, Japonia și Noua Zeelandă.

SUA ocupă poziția a 16-a, cu 1.042 de dolari anual pentru fiecare locuitor, iar Canada se clasează pe locul 22, cu 748 de dolari. În economiile în curs de dezvoltare, valorile sunt considerabil mai mici: 173 de dolari în China, 52 de dolari în India și 54 de dolari în Pakistan.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: