Republica Moldova și India urmează să încheie un Acord privind prevenirea și combaterea migrației ilegale, a traficului de migranți și a traficului de ființe umane.
Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra proiectului de Acord privind parteneriatul pentru migrațiune și mobilitate între cele două guverne, transmite RECORDNEWS cu referire la MOLDPRES.
Acordul va include proceduri clare și eficiente pentru identificarea, returnarea și readmisia persoanelor care nu îndeplinesc condițiile legale de intrare sau ședere pe teritoriul Republicii Moldova sau al Indiei.
De asemenea, documentul va stabili drepturi pentru cetățenii migranți, inclusiv accesul la educație, cercetare, formare profesională și dreptul la muncă, precum și obligații pentru statele semnatare, cum ar fi asigurarea reintegrării propriilor cetățeni.
Negocierile vor implica reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educației și Cercetării, precum și ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Republica Moldova are deja încheiate acorduri similare cu Germania și Comunitatea Europeană.
