Capacitatea energiei regenerabile din Republica Moldova a înregistrat o creștere considerabilă în ultimul an, ajungând la 932,81 MW la sfârșitul lunii octombrie 2025 — cu 35,31 MW mai mult față de luna septembrie. În total, în decurs de un an, au fost adăugați 353 MW, arată datele Ministerului Energiei.
Progresul ultimilor cinci ani este remarcabil. Dacă în 2020 erau obținuți doar 77,37 MW din surse regenerabile, astăzi capacitatea este de 12 ori mai mare, notează rupor.md.
Energia solară rămâne principalul motor al acestei creșteri, cu o contribuție de 665,38 MW, urmată de energia eoliană, care a ajuns la 243,52 MW. Hidroenergia și biogazul au o pondere mai mică în mixul energetic.
Tot mai mulți cetățeni devin prosumatori: peste 8.200 de gospodării și companii au instalat panouri fotovoltaice, însumând 182,91 MW. Alte 424,93 MW provin din proiecte cu tarife fixe.
Piața liberă continuă să se extindă, iar investitorii își concentrează interesul pe proiectele fotovoltaice, eoliene și hidroenergetice.
Până în 2030, autoritățile își propun ca energia regenerabilă să ajungă la 27% din consumul final, iar energia electrică din surse verzi să atingă o pondere de 31,2%.

