Moldova pregătește un program permanent pentru dezvoltarea unei culturi a pregătirii pentru crize

Date:

Guvernul pregătește un program prin care cetățenii și mediul de afaceri vor fi informați cum să acționeze în situații de urgență. Inițiativa va fi coordonată de Centrul Național de Management al Crizelor și urmărește să sporească reziliența gospodăriilor și a comunităților locale.

Potrivit reprezentanților Executivului, experiența pandemiei, a sosirii refugiaților, a crizei energetice și a amenințărilor hibride a evidențiat necesitatea dezvoltării unei culturi naționale a pregătirii, după modelul țărilor scandinave.

Autoritățile afirmă că instituțiile sunt acum mai pregătite să gestioneze crizele. În paralel, este necesar ca populația și companiile să cunoască pașii de urmat în primele ore ale unei urgențe, indiferent dacă aceasta ține de sănătate, energie sau de alte domenii.

Programul va avea caracter permanent, iar în fiecare an va fi organizată o campanie cu o temă distinctă. Prima ediție, intitulată „Primele 72 de ore”, va începe în noiembrie 2026.

Campania va pune la dispoziția cetățenilor un ghid pentru familie, o listă de verificare, un plan de acțiuni pentru familie și un set informativ. Centrul Național de Management al Crizelor va anunța ulterior detalii suplimentare.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: