Moldova pierde anual peste 230.000 tone de alimente

0
102

În Republica Moldova se irosesc anual circa 71 kg de alimente per locuitor, adică peste 231.000 tone, arată datele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), notează noi.md.

Principalele surse ale risipei sunt gospodăriile, urmate de sectorul alimentar și comerț. La nivel global, o treime din alimentele produse ajung la gunoi, cantitate care ar putea hrăni până la 2 miliarde de oameni. Deșeurile alimentare generează între 8 și 10% din emisiile de gaze cu efect de seră, contribuind la schimbările climatice.

MAIA subliniază că reducerea risipei înseamnă mai multă hrană disponibilă, protejarea resurselor, reducerea poluării și economii pentru gospodării și afaceri. Ministerul recomandă:

• consumul fructelor și legumelor „imperfecte”;

• planificarea cumpărăturilor;

• depozitarea corectă a alimentelor;

• valorificarea resturilor prin gătit sau compostare.

Totodată, agenții economici sunt încurajați să doneze produse sigure consumului către bănci de alimente și organizații caritabile. Conform Fiscului, peste 800 de companii raportează anual pierderi și reziduuri de peste 1,4 miliarde lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.