Moldova coboară în Indicele Global al Democrației, clasându-se pe locul 71

0
107

Conform companiei britanice de analiză Economist Intelligence Unit, Moldova a pierdut trei poziții în Indicele Global al Democrației, ajungând pe locul 71 la sfârșitul anului 2024, față de locul 68 ocupat în anul precedent.

Clasamentul evaluează cinci aspecte esențiale: procesele electorale și pluralismul, participarea politică, funcționarea Guvernului, cultura politică și libertățile civile. Dacă între 2006 și 2014 Moldova a menținut rezultate stabile, în ultimii ani, indicele a stagnat sau a înregistrat o ușoară scădere, potrivit mybusiness.md.

În 2024, 83 de țări au înregistrat un regres în indicele democrației. La nivel global, doar 6,6% din populație trăiește în „democrații depline”, o scădere semnificativă comparativ cu 12,5% acum un deceniu. Majoritatea acestor state sunt europene, cu excepția unor țări precum Japonia, Mauritius și Costa Rica.

Pentru Moldova, scorul democrației a fost de 6,0 puncte în 2024, față de 6,23 cu un an înainte, menținându-ne în categoria „Democrație defectuoasă”, alături de 46 de alte state, care însumează 38,4% din populația lumii.

România se află imediat sub noi, pe locul 72, fiind deja încadrată în categoria „Regim hibrid”. Ucraina ocupă locul 92, cu 4,9 puncte, în timp ce Rusia se situează pe locul 150, în categoria „Autoritarism”, urmată de Belarus, clasată pe locul 152.

Liderii clasamentului rămân Norvegia, Noua Zeelandă și Suedia, depășind Islanda, cu scoruri între 9,8 și 9,4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.