Moldova Business Week 2026: cinci zile dedicate investițiilor, exporturilor și integrării europene

Date:

Cea de-a XI-a ediție a Moldova Business Week, unul dintre cele mai importante evenimente economice organizate în Republica Moldova, se va desfășura în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026. Evenimentul va reuni investitori, exportatori, reprezentanți ai companiilor, instituțiilor financiare și ai autorităților din țară și de peste hotare.

Ediția din acest an va avea ca teme principale integrarea economică europeană, atragerea investițiilor și dezvoltarea exporturilor. Organizatorii își propun să faciliteze conexiunea dintre companiile moldovenești și partenerii internaționali, oferind acces la noi piețe, surse de finanțare și oportunități de colaborare.

Potrivit autorităților, Moldova Business Week 2026 își propune să evidențieze potențialul economic al țării și să stimuleze dialogul dintre sectorul public, mediul de afaceri și partenerii externi, într-un context marcat de avansarea procesului de integrare europeană.

Programul evenimentului va fi structurat în jurul a trei direcții strategice. Prima vizează integrarea economică europeană și impactul acesteia asupra competitivității companiilor, accesului la piețe și dezvoltării lanțurilor valorice regionale. A doua este dedicată oportunităților investiționale din domenii precum energia, industria, IT-ul, agricultura, construcțiile, infrastructura, turismul, serviciile medicale și energia verde. Cea de-a treia direcție va aborda dezvoltarea exportului de servicii, inclusiv în sectoarele IT, BPO, servicii digitale, consultanță, industrii creative, educație și turism.

Un subiect central al dezbaterilor va fi identificarea modalităților prin care companiile locale își pot extinde prezența pe piețele externe, atrage noi clienți și dezvolta parteneriate internaționale.

Pe parcursul celor cinci zile, participanții vor putea lua parte la forumuri specializate, întâlniri de afaceri, mese rotunde și vizite de studiu. Agenda include, între altele, Forumul Pieței de Capital, Forumul Exporturilor, Forumul Imobiliar Moldova 2026, FIA Investment Safari și sesiuni dedicate investițiilor străine și integrării economice europene.

Evenimentul va pune în prim-plan teme precum accesul la finanțare, promovarea exporturilor, investițiile în sectoare strategice, competitivitatea mediului de afaceri și contribuția investițiilor străine la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: