Republica Moldova își consolidează poziția pe harta investițiilor internaționale, reușind să atragă capital străin, în special în sectoare-cheie precum energia și tehnologia informației. Autoritățile anunță noi măsuri menite să mențină acest ritm și să stimuleze lansarea unor noi proiecte investiționale.
Potrivit Agenției de Investiții, în anul precedent au fost implementate 17 proiecte, cu o valoare totală de 46 de milioane de dolari. Pentru 2026, estimările indică cel puțin 20 de proiecte, cu investiții ce ar putea ajunge la aproximativ 60 de milioane de dolari. Cele mai multe inițiative vizează domenii precum energia, IT-ul, serviciile pentru afaceri, industria, electronica și procesarea agroindustrială, transmite LiberNews.md cu referire la tvrmoldova.md.
Directorul adjunct al instituției, Mihai Burunciuc, a precizat că ponderea majoritară a investițiilor străine directe provine din Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, din totalul de 6,32 miliarde de dolari, peste 85% sunt generate de statele membre ale UE, printre principalii investitori numărându-se Austria, Estonia, Regatul Unit, România și Bulgaria. În primele trei luni ale acestui an au fost facilitate proiecte în valoare de 14 milioane de dolari.
Un rol important în atragerea investitorilor îl are și Moldova Innovation Technology Park, care oferă un regim fiscal unic de 7%, garantat până în anul 2037. Parcul virtual, considerat primul de acest tip din Europa, reunește atât companii locale, cât și internaționale, iar în 2025 a raportat o cifră de afaceri record de aproximativ un miliard de dolari.
Datele arată că cele mai mari investiții în sectorul IT provin din Regatul Unit, cu aproximativ 1,6 miliarde de lei, urmat de Statele Unite ale Americii, cu circa un miliard de lei, și Germania, cu peste 581 de milioane de lei.
Potrivit directoarei financiare a parcului, Olesea Prodan, aproximativ 90% din serviciile IT sunt orientate spre export. „Cele mai solicitate sunt dezvoltarea de software la comandă, jocuri video, administrarea paginilor web, prelucrarea datelor și serviciile de call-center în logistică. Observăm totodată o creștere a interesului pentru inteligența artificială și securitatea cibernetică”, a menționat aceasta.
În același timp, se remarcă o creștere a interesului și pentru industriile culturale și creative, precum gamingul, animația, producția de film și designul. Directoarea executivă a Artcor și Mediacor, Viorica Cerbușca, a subliniat că acest sector este în plină expansiune. „În industriile creative activează circa 40 de mii de persoane. Participăm la conferințe internaționale pentru a promova Moldova ca destinație pentru dezvoltarea jocurilor și altor produse creative”, a declarat aceasta.
În 2024, cifra de afaceri din sectorul industriilor creative a depășit 5,6 miliarde de lei, confirmând potențialul acestui domeniu în economia națională.

