Moldova ar putea permite importul de cereale din UE fără licență până în 2025

0
73

Cerealele ar putea fi importate în Moldova din statele membre ale Uniunii Europene fără a mai fi necesară licențierea, o decizie ce urmează să fie aprobată în cadrul următoarei ședințe a cabinetului de miniștri. Până pe 30 iunie 2025, însă, continuă să fie valabilă licențierea importului de grâu, porumb și floarea-soarelui, măsură aprobată inițial la cererea fermierilor, care se plângeau că achizițiile din piața externă, în special cele din Ucraina, le afectează economia locală.

Președintele asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Brînză, a precizat în discuțiile cu jurnaliștii Realitatea că agricultorii erau deja informați din toamnă despre posibila aprobare a acestei derogări. Potrivit lui, Ministerul Economiei și Ministerul Agriculturii nu au reușit să ajungă la un acord referitor la acest subiect, iar acum se discută finalizarea procedurilor.

Brînză a mai adăugat că producătorii agricoli din Republica Moldova nu vor fi afectați de această decizie, având în vedere că importurile de cereale din Uniunea Europeană sunt destul de reduse. „Dacă era vreun pericol, eram deja la ușa Guvernului”, a mai subliniat președintele asociației.

Fostul director al asociației, Alexandr Slusari, a afirmat că, preliminar, nu există motive de îngrijorare, dar a subliniat că este esențial ca importul cerealelor ucrainene să nu fie realizat sub pavilionul unor state membre ale Uniunii Europene.

Sursa: realitatea.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.