Mită pentru permis auto: 750 de euro și 4500 de lei, prețul influenței în Hîncești

0
93

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au reținut un bărbat originar din Hîncești, fiind suspectat că a acceptat mită pentru a facilita obținerea unui permis  de conducere.

Potrivit unui comunicat CNA,  acesta ar fi pretins și acceptat 750 de euro și 4500 de lei pentru acest serviciu.

Bărbatul ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din orașul Hîncești și că poate organiza susținerea cu succes a probelor teoretice și practice, cu eliberarea ulterioară a permisului de conducere de categoria B. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins și primit 750 de euro și 4500 de lei, dar pentru că nu și-ar fi respectat promisiunea a decis să restituie suma pretinsă, momentul returnării banilor fiind documentat de CNA”, se arată în același comunicat.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul și automobilul bănuitului au fost depistate și ridicate mijloace bănești și telefonul acestuia.

Ulterior, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în Izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de poliție Cahul, fiind recunoscut în calitate de bănuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.