Ministrul Energiei cere explicații clare pentru facturile la gaz după numeroase sesizări ale cetățenilor

Date:

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a solicitat operatorilor din domeniu să trateze cu maximă seriozitate cazurile în care consumatorii semnalează posibile neconcordanțe în facturile la gaz. Oficialul a subliniat că cetățenii trebuie să primească explicații corecte și transparente privind modul de calcul al sumelor indicate în facturi.

Apelul ministrului vine după ce, în ultimele zile, au fost înregistrate mai multe plângeri din partea consumatorilor, care au semnalat diferențe sau neclarități în facturile pentru gazele naturale aferente lunii precedente.

„Regret că revenim la acest subiect, însă este important să clarificăm fiecare situație și să ne asigurăm că toate cazurile sunt analizate corect și echitabil”, a declarat Dorin Junghietu.

Potrivit datelor prezentate de Energocom, doar în municipiul Chișinău au fost depuse peste 150 de sesizări legate de facturile la gaz. Acestea au fost transmise prin e-mail, poștă, apeluri telefonice sau direct la ghișeele companiei.

Ministrul a explicat că, în multe situații, diferențele apar din cauza contoarelor care au depășit termenul de verificare metrologică. În astfel de cazuri, consumul a fost calculat estimativ, iar operatorii de distribuție au decis înlocuirea contoarelor și recalcularea facturilor.

De asemenea, pot apărea neclarități atunci când plata este efectuată după data de 1 a lunii următoare emiterii facturii. În aceste cazuri, suma achitată poate apărea temporar în factură sub forma unei datorii.

Totodată, o parte dintre sesizări se referă la un consum considerat prea mare. Ministrul i-a îndemnat pe cetățeni să verifice indicii contoarelor și, dacă observă diferențe, să solicite verificarea dispozitivului și recalcularea facturii.

„Este îngrijorător faptul că multe sesizări invocă un consum exagerat. În aceste situații, operatorii sunt obligați să efectueze verificări suplimentare ale contoarelor și ale datelor utilizate pentru facturare. De aceea îi încurajez pe consumatori să verifice indicii și, dacă apar neconcordanțe, să ceară verificarea și recalcularea facturii”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul Energiei a cerut operatorilor să trateze aceste situații cu responsabilitate maximă, să respecte disciplina contractuală și să îmbunătățească dialogul cu consumatorii, oferind explicații clare privind modul de calcul al facturilor.

La începutul acestei luni, consumatorii au primit primele facturi care includ tarifele reduse la gazele naturale, aplicate din 4 februarie.

Astfel, pentru consumatorii casnici conectați la rețelele de joasă presiune, tariful reglementat este de 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. În același timp, primele trei zile ale lunii au fost calculate la vechiul tarif, de 16,74 lei pentru un metru cub, potrivit Energocom.

Pentru ca facturile să reflecte cât mai exact consumul real, compania recomandă consumatorilor să transmită lunar indicii actualizați ai contoarelor în momentul achitării facturii sau să permită accesul personalului autorizat pentru colectarea datelor. În lipsa acestor informații, operatorii utilizează valori estimative, care sunt ulterior folosite la emiterea facturilor.

Cetățenii care au întrebări legate de contracte, tarife, facturi sau plăți pot apela Centrul de apel Energocom la numărul 1304. De asemenea, locuitorii municipiului Chișinău pot merge la Centrul de relații cu clienții de pe strada Ion Creangă 6V, deschis de luni până vineri între orele 08:00 și 17:00, fără pauză de masă.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: