Ministerul Muncii prezintă un ghid de etică și profesionalism pentru domeniul social

0
49

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a lansat un ghid destinat angajaților din instituțiile de asistență socială, care stabilește reguli clare de conduită și consolidează standardele etice și profesionale din domeniu, transmite MOLDPRES.

Documentul oferă specialiștilor un cadru de orientare bazat pe responsabilitate, integritate și respect pentru demnitatea umană. El este gândit ca un instrument practic pentru cei care, zi de zi, lucrează cu persoane aflate în situații de vulnerabilitate, contribuind la un climat de încredere și echitate.

Pentru a sprijini implementarea acestuia, în parteneriat cu Asociația PRODOCS au fost tipărite și distribuite 5 000 de exemplare către instituțiile subordonate MMPS. Proiectul a fost realizat cu suportul financiar al Fundației Pestalozzi din Elveția, în baza acordului de colaborare semnat pe 22 aprilie 2025.

„Aceste reguli nu sunt doar un act administrativ, ci reflectă valorile fundamentale în care credem: respectul, transparența și grija față de oameni. Este un sprijin real pentru profesioniștii din asistența socială, o categorie care poartă pe umeri o responsabilitate uriașă, de multe ori nevăzută, dar esențială pentru comunitate. Cu empatie și răbdare, ei fac posibilă o societate mai solidară și mai incluzivă. Ministerul va continua să le fie alături prin măsuri și investiții în dezvoltarea lor profesională”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Această inițiativă se înscrie în eforturile continue ale MMPS de modernizare a serviciilor sociale și de consolidare a unei culturi organizaționale sănătoase, fundamentate pe responsabilitate, respect și transparență, în beneficiul cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.