Sprijinul extern pentru alinierea legislației de mediu la standardele UE, gestionarea deșeurilor solide și accelerarea împăduririi Moldovei au fost principalele teme discutate în cadrul Consiliului de coordonare a asistenței externe pentru Mediu și acțiuni climatice. Reuniunea, organizată cu sprijinul UE și PNUD, a avut loc ieri.
În cadrul discuțiilor, Ministerul Mediului și-a prezentat prioritățile pentru 2025, iar donatorii au aprobat decizii privind finanțarea viitoarelor proiecte. Printre obiectivele cheie se numără dezvoltarea Programului Național de Împădurire, gestionarea durabilă a deșeurilor solide și a resurselor de apă, protecția aerului și reducerea impactului schimbărilor climatice.
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a mulțumit partenerilor pentru sprijinul acordat și a subliniat importanța cooperării pentru progrese reale în protecția mediului.
„Apreciem sprijinul constant al partenerilor noștri în promovarea reformelor din domeniul protecției mediului și al schimbărilor climatice. Suntem încrezători că prin eforturi comune și investiții sustenabile vom reuși să transformăm angajamentele în rezultate concrete, care să aducă beneficii reale pentru mediu și pentru oameni„, a declarat Sergiu Lazarencu.
Consiliul de coordonare rămâne o platformă-cheie pentru colaborarea dintre Ministerul Mediului, donatori și parteneri externi, facilitând tranziția verde a Moldovei prin soluții eficiente și sustenabile. Această inițiativă este susținută de proiectul UE „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”, implementat de PNUD.

