Ministerul Finanțelor a deschis o nouă rundă de subscriere la valori mobiliare de stat, care se desfășoară în perioada 10–24 august 2026, prin intermediul platformei eVMS. Astfel, persoanele fizice își pot investi economiile într-un instrument financiar considerat sigur și accesibil, întregul proces fiind disponibil online, informează logos-pres.md.
În această rundă sunt propuse obligațiuni de stat cu patru termene de scadență:
- un an – dobândă anuală de 7,45%;
- doi ani – dobândă anuală de 7,55%;
- trei ani – dobândă anuală de 7,65%;
- patru ani – dobândă anuală de 7,85%.
Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei. Dobânda va fi achitată semestrial și transferată direct în contul bancar al investitorului.
Condițiile subscrierii, prospectul emisiunii și instrucțiunile pentru efectuarea investițiilor pot fi consultate pe platforma eVMS și pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor.

