Republica Moldova continuă să consume mai multă energie electrică decât produce, iar excedentele de energie apar doar în anumite intervale ale zilei, când centralele fotovoltaice generează mai multă electricitate datorită condițiilor meteo favorabile.
Precizările au fost făcute de Ministerul Energiei, după apariția unor informații în spațiul public potrivit cărora noile reguli ale pieței energiei electrice și înregistrarea unor prețuri foarte mici sau chiar negative ar putea descuraja investițiile în sursele regenerabile, informează IPN.
Instituția precizează că Republica Moldova rămâne dependentă de importurile de energie pentru acoperirea necesarului de consum. Totodată, în orele de seară, când cererea este mai mare, diferența dintre energia produsă pe parcursul zilei și consumul din intervalele de vârf evidențiază necesitatea extinderii capacităților de stocare.
Potrivit Ministerului, energia produsă în perioadele cu un consum redus poate fi acumulată și utilizată ulterior, atunci când cererea și costurile de achiziție cresc. Autoritățile mai menționează că prețurile foarte mici sau negative la energie sunt întâlnite și în țări precum Grecia, Spania, Germania și România, unde dezvoltarea producției din surse regenerabile a fost însoțită de investiții în baterii și alte tehnologii de stocare.
În prezent, Republica Moldova dispune de capacități de stocare de aproximativ 330 MWh, iar până la sfârșitul acestui an acestea ar putea ajunge la aproape 600 MWh.

