Ministerul Educației avertizează: profesorii care cer plăți informale riscă să piardă gradele didactice

0
49

Fenomenul plăților informale persistă în școlile din Republica Moldova, iar autoritățile caută soluții pentru a-l stopa. Secretara generală a Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu, care deține temporar funcția de ministru pe durata campaniei electorale, îi îndeamnă pe părinți și profesori să se implice activ în eliminarea acestor practici, transmite Recordnews.md cu referire la Moldova 1.

Ea a avertizat că dascălii care solicită bani nejustificați de la elevi ar putea fi sancționați prin retragerea gradelor didactice. „Facem apel la părinți și cadrele didactice să discute deschis pentru a reduce plățile informale. Deși ministerul nu are statut de angajator, am instituit un mecanism nou – retragerea gradelor didactice. În Consiliul de etică al ministerului analizăm fiecare caz de abuz și, cu regret, asemenea situații există”, a precizat Rusu.

Oficiala a adăugat că, pe lângă alte sancțiuni administrative, acest instrument va contribui la diminuarea fenomenului și la creșterea integrității în sistemul educațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.