Lucrările de restaurare a Arcului de Triumf din centrul Chișinăului ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2026. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că își propune să accelereze procesul și să depășească dificultățile administrative care întârzie demararea proiectului.
Potrivit oficialului, cea mai mare provocare în prezent este obținerea și perfectarea documentației necesare. Acesta a menționat că instituțiile implicate încearcă să urgenteze procedurile pentru ca lucrările să poată începe cât mai curând.
Ministrul a precizat că termenul este unul ambițios, întrucât, pe lângă documentație, urmează etapa de proiectare, iar apropierea sezonului rece reduce timpul disponibil pentru intervenții. Cu toate acestea, susține că soluții există, iar lucrările nu sunt considerate deosebit de complexe.
Procesul este îngreunat și de situația juridică a monumentului. Deși reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri ale capitalei și ale Republicii Moldova, Arcul de Triumf nu este înscris separat în Registrul monumentelor istorice. Acesta face parte dintr-un ansamblu care include Scuarul Catedralei, Piața Marii Adunări Naționale și Porțile Sfinte, complex aflat în afara gestiunii directe atât a Ministerului Culturii, cât și a Primăriei Chișinău.
Anterior, Cristian Jardan a anunțat că un antreprenor din Chișinău, specializat în prelucrarea pietrei, și-a exprimat disponibilitatea de a participa la restaurarea monumentului.
Arcul de Triumf a fost proiectat în anul 1841 de arhitectul Luka Zaușkevici din Odesa, având drept sursă de inspirație construcții similare din Roma. Monumentul, realizat în stil corintic, are o înălțime de 13 metri și reprezintă una dintre cele mai cunoscute atracții istorice ale capitalei.
În ultimii ani, starea monumentului s-a deteriorat vizibil. Fundația coloanelor prezintă semne de degradare, iar blocurile de calcar se desprind tot mai frecvent. Potrivit informațiilor afișate pe monument, ultima restaurare a fost efectuată în anul 1973, cu peste 50 de ani în urmă.

