Primăria Chișinău anunță că instituțiile de învățământ din municipiu sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Potrivit autorităților municipale, în perioada verii au fost făcute lucrări de reparație în 146 de școli și grădinițe, iar investițiile au depășit 146 de milioane de lei.
Șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a declarat că, în perioada 18–21 august, cinci comisii mixte au verificat instituțiile educaționale din municipiu. „Instituțiile sunt pregătite pentru a primi copiii”, a spus acesta.
În total, lucrările au vizat 51 de grădinițe și 86 de școli. Aproximativ 85% dintre intervenții au fost deja finalizate, iar restul lucrărilor, inclusiv unele reparații la acoperișuri și blocuri alimentare, vor continua fără a afecta procesul educațional, potrivit autorităților.
Primarul Ion Ceban a anunțat și acordarea unui ajutor unic de 700 de lei pentru aproximativ 8.000 de copii din familii defavorizate. „Este un suport pentru rechizite, ghiozdane și tot ce este strict necesar”, a declarat edilul.

