Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) anunță că Ministerul Sănătății a stabilit pentru 2025 extinderea listei de dispozitive medicale compensate, considerând această măsură o prioritate. Printre noile dispozitive ce vor fi incluse în programul de compensare se numără cateterele urinare pentru autosondare și senzorii pentru măsurarea glicemiei, care vor fi finanțate din fondurile Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală.
Furnizorii interesați de includerea acestor dispozitive în sistemul de compensare sunt invitați să depună dosarele conform Hotărârii de Guvern nr. 104/2022, respectând regulamentul stabilit. Documentația necesară trebuie transmisă către Secretariatul Consiliului pentru dispozitive medicale compensate din cadrul AMDM, atât în format fizic, cât și electronic.
În anul 2024, lista medicamentelor compensate a fost extinsă, incluzând cinci denumiri internaționale utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale, carcinomului de prostată, hiperplaziei benigne de prostată, precum și pentru prevenirea nașterilor premature și avortului spontan. În prezent, lista cuprinde 171 de denumiri internaționale de medicamente, iar lista dispozitivelor medicale compensate include șase tipuri de dispozitive și 49 de modele comerciale.
În plus, începând cu 1 aprilie 2024, medicamentele și dispozitivele medicale compensate sunt prescrise exclusiv prin sistemul informațional „e-Rețeta”. Această măsură facilitează accesul pacienților la tratament, asigură o monitorizare mai eficientă a utilizării medicamentelor și oferă posibilitatea de ridicare a rețetei compensate în mai multe vizite la farmacie.
