Autoritățile municipale din Chișinău anunță acțiuni speciale de salubrizare la cimitirul „Sfântul Lazăr”, în contextul Paștelui Blajinilor, perioadă în care numărul vizitatorilor crește considerabil, informează Noi.md.
Întreprinderea municipală Regia „Autosalubritate” va asigura evacuarea promptă a deșeurilor rezultate din lucrările de curățenie și din activitățile de comemorare. În acest sens, pe teritoriul cimitirului au fost instalate 30 de containere moderne de tip european, fiecare având o capacitate de 1,1 metri cubi.
Potrivit municipalității, acestea vor fi golite de două ori pe zi, pentru a preveni acumularea deșeurilor și pentru a menține curățenia pe întreaga durată a sărbătorii.
În același timp, vizitatorii sunt îndemnați să adopte un comportament responsabil față de mediu, să evite utilizarea florilor artificiale și a coroanelor din plastic și să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate.

