Magistrații Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) au condamnat-o pe deputata Marina Tauber la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar semiînchis, fiind tot timpul în căutare, transmite Moldpres.
Sentința include și interdicția de a ocupa funcții publice sau de a gestiona activități contabile și financiare în partide politice timp de cinci ani, precum și confiscarea specială a peste 206 milioane de lei.
Procurorii anticorupție, în colaborare cu CNA și SIS, au stabilit că, la alegerile locale din 2021, Tauber a introdus fictiv peste 740 mii de lei în rapoartele financiare, prin donații false pe numele a 104 persoane. Tot ea ar fi acceptat, în calitate de vicepreședintă a Partidului „Șor”, finanțarea formațiunii de către grupul criminal condus de Ilan Șor – circa 195 milioane de lei. O parte din bani, aproximativ 17,5 milioane de lei, au fost deja depistați și ridicați.
Instanța a reținut și acuzația privind intimidarea judecătorilor și procurorilor la Curtea de Apel Chișinău (aprilie 2023), dar a calificat-o drept contravenție. Pentru falsificarea rapoartelor financiare și finanțarea ilegală, a fost găsit vinovat și Partidul „Șor”, însă procesul împotriva formațiunii a fost încetat din cauza dizolvării acesteia prin decizia Curții Constituționale.
Marina Tauber consideră dosarul unul politic, „cusut cu ață albă”, iar sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
