Halterofilul moldovean Marin Robu, clasat pe locul 4 la Jocurile Olimpice de la Paris din vara anului 2024, a fost inclus în topul celor zece sportivi nominalizați pentru titlul de Cel mai bun halterofil european al anului, conform versiunii Federației Europene de Haltere (EWF).
Potrivit Media Sport, câștigătorul va fi desemnat de Comisia AIPS Europe, iar numele acestuia va fi anunțat oficial în cadrul ceremoniei de deschidere a Campionatului European de Haltere pentru seniori, programat între 13 și 21 aprilie, la Chișinău.
La Olimpiada de la Paris, Marin Robu a concurat în categoria de până la 89 de kilograme, unde a ratat podiumul cu o diferență minimă – doar un kilogram îl despărțea de medalia de bronz, obținută de italianul Antonio Pizzolato.
Totuși, există suspiciuni privind o posibilă încălcare a regulamentului de către sportivul italian. Cazul urmează să fie analizat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveția, iar dacă verdictul îi va fi favorabil lui Robu, acesta ar putea urca pe podium și obține medalia de bronz olimpică.

