Maia Sandu, apreciată de presa britanică pentru apărarea democrației

Date:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată „Liderul Mondial al Anului” de prestigioasa publicație britanică The Telegraph, care îi recunoaște rolul decisiv în apărarea democrației și în contracararea presiunilor și ingerințelor exercitate de Federația Rusă. Potrivit MOLDPRES, jurnaliștii britanici apreciază și faptul că Moldova a ajuns în „prima linie de apărare a democrației europene”.

În analiza publicată, The Telegraph evidențiază parcursul politic al Maiei Sandu, subliniind modul în care aceasta a reușit să cîștige alegerile, să mențină o majoritate pro-europeană și să avanseze ferm pe calea integrării în Uniunea Europeană. Articolul menționează că Moscova „a făcut tot posibilul pentru a bloca procesele democratice, folosind toate pârghiile disponibile”.

Publicația britanică notează că, deși Republica Moldova poate părea o țară mică și puțin cunoscută, Kremlinul o consideră o miză geopolitică majoră. În acest context, Maia Sandu este descrisă drept liderul care a înfruntat amenințările și a oferit Europei „un rar moment de optimism”. Jurnaliștii amintesc că, de trei ori în ultimele 14 luni, au existat tentative de a-i submina șansele electorale, însă de fiecare dată Maia Sandu a ieșit învingătoare: a obținut realegerea pentru al doilea și ultimul mandat, a cîștigat un referendum strîns care a confirmat orientarea pro-UE a Moldovei și a contribuit, în septembrie, la menținerea majorității parlamentare. Potrivit publicației, un eșec ar fi dus la instalarea unui guvern pro-rus și la periclitarea viitorului democratic al țării.

Într-un interviu acordat The Telegraph, Maia Sandu a declarat că, dacă Kremlinul și-ar fi impus voința, „Rusia ar fi ajuns să conducă Republica Moldova”. Ea a avertizat că țara noastră a fost supusă întregului spectru de atacuri hibride rusești, însă adevărata țintă nu este Moldova, ci Europa. „Moldova este doar un teren de testare. Democrația europeană este cea aflată în pericol”, a subliniat președinta.

Referindu-se la contextul discuțiilor despre un acord de pace în Ucraina, șefa statului a avertizat că lipsa unei presiuni reale asupra Kremlinului riscă să ducă nu la pace, ci la o pauză temporară. „Ne dorim o pace dreaptă și durabilă, nu una care să permită Rusiei să revină peste cîteva luni. Nu cred că Vladimir Putin este interesat de un acord de pace și nici că îl va accepta”, a spus Maia Sandu.

Jurnaliștii britanici o descriu pe Maia Sandu drept un politician determinat și reformator, cu o carieră solidă. La rîndul său, președinta afirmă că nu se consideră un lider excepțional, ci un om care își asumă responsabilitatea de a face ceea ce este necesar.

The Telegraph remarcă și contribuția decisivă a Maiei Sandu la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, considerată de publicație singura cale spre stabilitate și prosperitate. Deși procesul a fost marcat de obstacole și amenințări, în 2025 Moldova a deschis oficial negocierile de aderare, în pofida eforturilor Rusiei de a bloca acest parcurs. Pentru o țară cu aproximativ 2,5 milioane de locuitori, realizarea este una remarcabilă. „Nu cerem un tratament special, ci doar șansa de a ne demonstra capacitatea”, a menționat Maia Sandu.

Maia Sandu a fost învestită pentru prima dată în funcția de președinte la 24 decembrie 2020, după victoria din turul doi al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020. La 24 decembrie 2024, ea a depus jurămîntul pentru cel de-al doilea mandat, în urma cîștigării turului doi al alegerilor din 3 noiembrie, devenind primul președinte reales prin vot direct al cetățenilor Republicii Moldova.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: