Republica Moldova se află în proces de retragere din Comunitatea Statelor Independente, iar ieșirea oficială va avea loc pe 8 aprilie 2027. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.
Potrivit acestuia, procedura a fost deja inițiată, iar notificarea juridică a fost transmisă secretariatului organizației de la Minsk, fiind confirmată recepționarea acesteia, transmite LiberNews.md cu referire la realitatea.md.
Ministrul a explicat că, din punct de vedere juridic, retragerea devine efectivă după expirarea termenului de un an de la notificare. Astfel, începând cu 8 aprilie 2027, Republica Moldova nu va mai avea statut de stat membru al CSI.
„După promulgarea denunțării acordurilor respective și publicarea lor în Monitorul Oficial, pe data de 8 aprilie a fost notificat secretariatul de la Minsk și am primit confirmarea recepționării notificării noastre”, a precizat Popșoi.
Oficialul a subliniat că, în plan practic, relația cu organizația este deja inactivă de mai mult timp.
„Din punct de vedere practic, noi deja nu mai facem parte de mult, ori de ani buni nu mai participăm la evenimentele de ordin politic și la alte reuniuni care nu sunt în interesul național al Republicii Moldova”, a punctat acesta.
Deciziile privind denunțarea acordului de constituire, a protocolului aferent și a statutului CSI au fost promulgate de Maia Sandu și publicate în Monitorul Oficial la data de 8 aprilie. Statele membre ale organizației urmează să fie informate oficial despre această decizie.

