MAE l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov. Cum răspunde acesta la nota de protest

Date:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) i-a înmânat joi, 1 octombrie, o notă de protest ambasadorului agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, după ce trei drone au încălcat, pe 30 septembrie, spațiul aerian național, iar două dintre acestea au explodat pe teritoriul Republicii Moldova.

În timp ce autoritățile de la Chișinău condamnă ferm incidentele și le califică drept încălcări grave ale suveranității, diplomatul rus cere dovezi privind originea dronelor și susține că toate aceste cazuri trebuie investigate înainte de a fi formulate acuzații.

Ozerov afirmă că Moscova este pregătită pentru o anchetă comună cu autoritățile moldovenești.

Potrivit MAE, în ultimele șapte zile, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de opt ori, iar mai multe drone au căzut și au explodat pe teritoriul țării.

„Republica Moldova condamnă cu toată fermitatea această încălcare gravă a suveranității sale, care a pus în pericol direct viața cetățenilor”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Totodată, autoritățile de la Chișinău condamnă războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, despre care afirmă că amenință securitatea întregii regiuni.

Oleg Ozerov a respins acuzațiile privind originea rusă a dronelor și a cerut, după întrevederea cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe, prezentarea unor dovezi.

„Este imposibil să vorbim despre aceste lucruri și despre ceea ce transmiteți aici fără prezentarea unor dovezi. Este nevoie de investigarea tuturor acestor cazuri înainte de a formula acuzații”, a declarat diplomatul rus, la ieșirea din sediul MAE.

Ozerov susține că partea rusă a propus în repetate rânduri desfășurarea unor investigații comune pentru a stabili cum s-au produs incidentele și ce tip de drone au fost implicate.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: