Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a oferit detalii despre votul prin corespondență. Potrivit instituției, plicurile pentru cetățenii Republicii Moldova care s-au înregistrat prealabil au fost expediate în mai multe state.
- Japonia, Republica Coreea, Australia și Noua Zeelandă – 86 plicuri;
- Canada – 641 plicuri;
- Statele Unite ale Americii – 1339 plicuri;
- Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda – 406 plicuri.
MAE reamintește că votul prin corespondență le oferă tuturor cetățenilor dreptul de a-și exercita votul constituțional, indiferent de țara în care se află. Informațiile complete privind scrutinul sunt disponibile pe platforma dedicată diasporei: diaspora.cec.md.
