MAE actualizează situația moldovenilor aflați în Orientul Mijlociu

Date:

Autoritățile moldovene au prezentat o actualizare privind situația de securitate din Orientul Mijlociu. Potrivit informațiilor publicate de celula de criză a Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, la data de 11 martie 2026 nu au fost raportate victime în rândul cetățenilor moldoveni aflați în regiune, transmite LiberNews.md cu referire la rupor.md.

În această dimineață, la Chișinău a aterizat un zbor comercial provenit din Dubai, la bordul căruia se aflau 40 de cetățeni ai Republicii Moldova care au părăsit zona considerată cu potențial risc. Diplomații continuă să utilizeze mecanismul european de protecție rescEU, prin intermediul căruia sunt procesate noi solicitări individuale de evacuare din Emiratele Arabe Unite și Bahrain.

Cea mai dificilă situație logistică rămâne în Qatar, unde spațiul aerian este oficial închis, iar zborurile sunt limitate. Ambasada Republicii Moldova la Doha a reușit însă să soluționeze 13 cazuri: o parte dintre cetățeni au părăsit țara pe rute terestre comerciale prin Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite, iar trei persoane au fost evacuate cu sprijinul statelor membre ale Uniunea Europeană.

În prezent, opt cereri de plecare sunt în curs de procesare, iar 55 de persoane au solicitat informații privind rutele sigure de deplasare. Între timp, autoritățile din Israel au decis prelungirea stării de urgență până la 23 martie, menținând restricțiile privind adunările publice și activitatea instituțiilor de învățământ cel puțin până la 14 martie.

„Ambasadele Republicii Moldova mențin contact direct cu cetățenii aflați în zonele de risc și oferă asistență consulară în funcție de solicitările primite. Cetățenii sunt îndemnați să urmărească paginile oficiale ale misiunilor diplomatice pentru informații actualizate privind măsurile de securitate și opțiunile de deplasare”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Pe fondul tensiunilor din regiune, MAE a reiterat apelul către cetățeni să evite călătoriile neesențiale în statele din Orientul Mijlociu. De asemenea, diplomații recomandă respectarea indicațiilor autorităților locale, informarea exclusiv din surse oficiale și verificarea constantă a statutului zborurilor comerciale, menționând **aeroporturile din Turcia drept unele dintre principalele puncte sigure de tranzit.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: