Luna iulie vine cu temperaturi peste normal și mai puține ploi, anunță meteorologii

Date:

Luna iulie se anunță mai caldă decât în mod obișnuit și cu un deficit de precipitații, potrivit prognozei publicate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Specialiștii estimează că temperatura medie lunară va depăși valorile climatice specifice perioadei, care se situează, în mod normal, între +20 și +22 de grade Celsius.

Totodată, cantitatea de precipitații prognozată va fi sub media multianuală, care, de regulă, variază între 50 și 95 de milimetri.

La nivel european, iulie își păstrează statutul de cea mai călduroasă lună a anului, însă valorile termice vor diferi considerabil de la o regiune la alta. În nordul continentului sunt prognozate temperaturi de aproximativ +15°C, în timp ce în sud mercurul din termometre poate depăși +40°C, transmite realitatea.md.

În statele din sudul Europei, precum Grecia, Italia, Spania și Portugalia, maximele diurne vor oscila frecvent între +32°C și +38°C, iar în marile orașe sunt posibile episoade cu peste +40°C. Nopțile vor rămâne tropicale, cu temperaturi cuprinse între +23°C și +25°C.

În Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, Ungaria și Polonia, vremea va fi predominant uscată, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile vor ajunge frecvent la +35°C…+38°C, iar furtunile de vară vor avea caracter local și se vor produce pe arii restrânse.

În vestul continentului, temperaturile se vor menține, în general, între +22°C și +30°C, însă valurile de căldură ar putea ridica temporar valorile până la +35°C.

În schimb, nordul Europei și Marea Britanie vor avea o vreme mai răcoroasă și relativ stabilă, cu maxime între +18°C și +25°C, în timp ce în Islanda temperaturile vor varia între +11°C și +15°C.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: