Aducerea Luminii Sfinte la Chișinău în acest an este incertă, în contextul situației de securitate din Orientul Mijlociu și al închiderii Aeroportului Ben Gurion din Tel Aviv. În lipsa unor confirmări din partea autorităților israeliene, atât Mitropolia Moldovei, cât și Mitropolia Basarabiei afirmă că nu se știe dacă delegațiile vor putea ajunge la Ierusalim.
În aceste condiții, reacțiile locuitorilor din Capitală sunt împărțite. Unii credincioși privesc situația cu îngrijorare, considerând lipsa Focului Haric un semn al unor vremuri dificile, în timp ce alții spun că nu sunt familiarizați cu această tradiție. Există însă și persoane care îndeamnă la calm și credință, subliniind că esențială este liniștea sufletească, indiferent de circumstanțe, transmite LiberNews.md cu referire la tv8.md.
Incertitudinea este confirmată și de reprezentanții Bisericii. Secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, a declarat că, deocamdată, nu există o soluție clară pentru aducerea Luminii Sfinte, iar eventualele rute alternative ar putea duce la întârzieri.
La rândul său, Episcopul de Orhei, Siluan, a precizat că decizia depinde de autoritățile israeliene, inclusiv de posibilitatea accesului delegațiilor străine la Biserica Sfântului Mormânt.
Și Mitropolia Basarabiei se confruntă cu aceeași situație. Episcopul Veniamin a menționat că, în lipsa zborurilor, aducerea Focului Haric devine dificilă, însă există varianta ca Lumina să fie preluată din biserici ale Patriarhiei Române, unde aceasta este păstrată permanent.
Tradiția aducerii Focului Haric în Republica Moldova datează din 2003, fiind inițiată de Mitropolia Moldovei, iar din 2022 este continuată și de Mitropolia Basarabiei.
Între timp, Ministerul Afacerilor Externe anunță că Aeroportul Ben Gurion va rămâne închis cel puțin până pe 16 aprilie și recomandă cetățenilor să evite deplasările și pelerinajele în zonă, din cauza riscurilor de securitate.

