Lucrările de reabilitare a Complexului „Eternitate” se apropie de final

0
143

Primăria municipiului Chișinău anunță că lucrările de reabilitare a Complexului Memorial „Eternitate” sunt aproape finalizate. Zona este amenajată intensiv pentru a fi pregătită până la data de 9 mai, a declarat primarul general Ion Ceban.

Autoritățile resping zvonurile privind o eventuală interzicere a evenimentelor de 9 mai, calificându-le drept manipulări politice. Primăria precizează că toate manifestările conforme legislației vor fi permise.

După preluarea complexului de la autoritățile centrale, municipalitatea a demarat ample lucrări de reconstrucție, vizând atât elementele arhitecturale, cât și amenajarea teritoriului.

Principalele lucrări realizate includ:

  • Restaurarea elementului central – Focul veșnic –, cu reabilitarea granitului, tencuire, pregătire pentru vopsire și instalarea a 45 de plăci noi din granit.
  • Reabilitarea monumentului din granit și a statuii „Maica Îndurerată”, dedicată victimelor din Transnistria, prin curățare, lustruire și aplicarea de protecții speciale.
  • Modernizarea sistemului de iluminat și reînnoirea echipamentelor sonore.
  • Reparația mobilierului urban (bănci, garduri) și a porții de intrare.
  • Amenajarea spațiilor verzi prin plantarea de copaci, arbuști și flori, precum și întreținerea vegetației existente.

Ion Ceban a subliniat că, la momentul preluării, Complexul Memorial se afla într-o stare avansată de degradare, după ani de lipsă de întreținere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.