Lucrări de asfaltare și întreținere pe traseele din Republica Moldova

Date:

Mai multe sectoare de drumuri naționale din țară sunt în această perioadă în reparație și întreținere, anunță reprezentanții S.A. „Drumuri”. Lucrările au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație și sporirea siguranței rutiere, transmite Știri.md.

Potrivit întreprinderii, echipele de drumari execută lucrări de frezare și plombare a gropilor cu asfalt fierbinte, dar și intervenții prin metoda injectării pe diferite trasee naționale.

Lucrările se desfășoară pe sectoare ale drumurilor M3, M5, R7, R12, R32, G70, G103, G104 și G107, în apropierea localităților din raioanele Ialoveni, Briceni, Rîșcani, Drochia, Cahul și Anenii Noi.

Intervenții similare au loc și în raioanele Cimișlia, Căușeni, Sîngerei și Ștefan Vodă, inclusiv în zonele localităților Porumbrei, Suruceni, Cioburciu și Răscăieți.

Pe lângă reparația carosabilului, muncitorii efectuează lucrări de salubrizare, curățare a sistemelor de evacuare a apelor pluviale, defrișare a vegetației din zona de siguranță, întreținerea indicatoarelor și aplicarea marcajului rutier.

Reprezentanții S.A. „Drumuri” susțin că echipele rămân mobilizate în teren și vor continua intervențiile pentru menținerea drumurilor naționale într-o stare funcțională și mai sigură pentru șoferi.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: