România aplică reguli mult mai stricte pentru articolele pirotehnice, odată cu intrarea în vigoare a unei noi legi care prevede sancțiuni dure pentru nerespectarea prevederilor, relatează libertatea.ro. Amenzile pot ajunge până la 7.500 de lei, iar în situațiile grave este prevăzută inclusiv pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani, relatează libertatea.ro.
Decizia autorităților vine în urma numeroaselor incidente din ultimii ani, când sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza petardelor. Noul cadru legal interzice vânzarea petardelor către populație, permițând comercializarea doar a artificiilor de brad și a produselor considerate cu risc scăzut.
Potrivit noilor reguli, persoanele fizice care au împlinit 16 ani pot achiziționa și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoria F1, precum artificii de brad, lumânări bengale sau alte obiecte cu nivel redus de pericol.
Poliția Română desfășoară o amplă campanie de verificare privind respectarea legislației. Până în prezent au fost efectuate peste 700 de controale, au fost constatate peste 200 de contravenții și aplicate amenzi care însumează 145.000 de lei.
Specialiștii reamintesc că utilizarea legală a articolelor pirotehnice în afara celor permise necesită autorizare. Este obligatorie absolvirea cursurilor pentru obținerea atestatului de pirotehnician, iar pentru organizarea focurilor de artificii sunt necesare permise eliberate de primărie și de autoritățile locale.

