Grădinițele din toată țara se îmbogățesc cu mii de povești noi, odată cu extinderea programului național „Citește-mi 100 de povești”. Un nou lot de 56.400 de cărți, cuprinzând 47 de titluri, va fi distribuit în 1.200 de instituții preșcolare, inclusiv în cele 150 de Centre de Resurse pentru Educația Timpurie, lansate în 2024.
Lansat în aprilie, programul are ca obiectiv cultivarea dragostei pentru lectură în rândul copiilor preșcolari, atât la grădiniță, cât și în familie. Cititul este promovat ca o activitate zilnică, accesibilă și atractivă pentru cei mici, notează Noi.md.
Pentru a sprijini această inițiativă, educatoarele sunt încurajate să creeze „insule de lectură” – colțuri speciale pentru citit și ascultat povești, în interiorul grădinițelor sau în aer liber.
În plus, aproximativ 800 de cadre didactice din toată țara au participat la sesiuni de instruire dedicate lecturii interactive, selecției de carte, amenajării spațiilor și implicării active a copiilor în activitățile de citit.



