Așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski anunță că în curând va fi reluată livrarea gazelor natuale, după ce pe 1 ianuarie, Gazprom a încetat distribuția în regiunea transnistreană.
Potrivit acestuia, nu a mai rămas mult timp pentru a fi răbdători.
Într-un briefing de presă, acesta a menționat că gazul rusesc va fi livrat ca ajutor umanitar în volumul necesar pentru populația din regiune, pentru industria de termoficare și pentru întreprinderile industriale, a precizat acesta.
După cum a menționat Vadim Krasnoselski, negocierile au fost purtate la nivelul Ministerului rus al Energiei. „Aceasta a fost o inițiativă comună cu Rusia”, a subliniat liderul nerecunoscut de la Tiraspol.

