Jurământ militar pentru noii soldați ai Armatei Naționale

Date:

Noii recruți ai Armatei Naționale au depus pe 11 decembrie, jurământul militar, în cadrul unor ceremonii solemne organizate în Garnizoana Chișinău. Cu acest prilej, comandantul Armatei Naționale, generalul de brigadă Vitalie Micov, i-a felicitat pe tinerii soldați, subliniind că, pe parcursul serviciului militar în termen, aceștia vor dobândi competențe profesionale utile atât în exerciții naționale, cât și internaționale.

Totodată, oficialul le-a cerut recruților să dea dovadă de responsabilitate, disciplină și devotament în îndeplinirea atribuțiilor militare pe durata stagiului.

În același timp, la Regimentul de Rachete Antiaeriene, colonelul Ruslan Cojocaru a adresat mulțumiri părinților prezenți la ceremonie pentru sprijinul oferit tinerilor militari, asigurându-i că aceștia se află în condiții de siguranță în unitățile în care au fost repartizați.

Anterior depunerii jurământului, recruții au urmat, timp de cinci săptămâni, Cursul de instruire inițială, în cadrul căruia au studiat regulamentele militare, elementele de instrucție de front și caracteristicile tehnico-tactice ale armamentului aflat în dotarea Armatei Naționale.

După încheierea ceremoniei, soldații vor beneficia de un concediu de cinci zile, urmând să revină ulterior în unități pentru continuarea serviciului militar în termen.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: