Republica Moldova are stocuri de motorină pentru 9 zile, iar cele de benzină sunt pentru 16 zile. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a comunicat că marți, în țară ai fost importate peste 3 mii de tone de carburanți.
„Aproape 2.600 tone de motorină și 558 tone de benzină au fost importate marți în Republica Moldova, prin Portul Internațional Liber Giurgiulești și cu transport terestru. Astfel, stocurile de carburanți se mențin la 9 zile de consum în cazul motorinei, 13 zile de consum în cazul Gazelor Petroliere Lichefiate (GPL), iar pentru benzină stocurile constituie 16 zile de consum.
În continuare, încurajăm proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere și să evite procurările fără strictă necesitate”, comunică ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Moldovenii nu vor mai putea procura motorină de la stațiile PECO în canistre de zeci sau sute de litri. Guvernul a instituit o limită de 20 litri pentru recipientele omologate, în contextul crizei carburanților. Decizia a fost anunțată de către Serghei Diaconu, director general al Centrului Național de Management al Crizelor, în ședința de astăzi a Executivului.

