Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost plasat în arest pentru 30 de zile, într-un dosar de spălare de banicu două episoade – 360.000 și 100.000 de dolari. Decizia a fost pronunțată pe 5 septembrie de Judecătoria Ciocana, transmite MOLDPRES.
Andronachi a cerut ca ședința să aibă loc în lipsa sa, astfel că nu a fost escortat în sala de judecată. Avocații săi pledează nevinovat și au anunțat că vor contesta hotărârea la Curtea de Apel.
Procurorii afirmă că dosarul inițial a fost pornit în 2021, vizând fapte din 2014, iar în august 2025 a fost conexată o nouă cauză pe baza unor probe suplimentare.
Andronachi a fost reținut pe 2 septembrie și figurează și în alte dosare penale, inclusiv „Frauda bancară”, „Metalferos” și achiziția blanchetelor pentru pașapoarte. În noiembrie 2022 fusese deja arestat, fiind bănuit de implicare într-o organizație criminală condusă de Vladimir Plahotniuc, care a cauzat prejudicii de peste 12,5 milioane de dolari și 23,8 milioane de euro Băncii de Economii. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 – eliberat sub garanție personală.



