Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, instituție care gestionează activitatea judecătoriilor din Moldova și este responsabilă de buna funcționare a acestora, a declarat că durata de examinare a dosarelor de judecată în instanțele de fond din Republica Moldova este prea mare. În acest sens, țara noastră a fost atenționată și de Uniunea Europeană. Potrivit lui Guzun, există dosare aflate pe rol în judecătoriile de fond care sunt în examinare de aproape 10 ani. Acesta a solicitat explicații și soluții pentru această problemă, însă nu este clar cui i s-a adresat, notează recordnews.md cu referire la TV8.
În prima ședință a CSM-ului din acest an, unul dintre membrii instituției a venit cu un îndemn către judecătorii instanțelor de fond, unde potrivit lui dosarele sînt tergiversate cu anii și anume să muncească mai accelerat. De exemplu, 3095 de dosare se află pe rol în instanțele de judecată de o perioadă mai mare de cinci ani. Cea mai gravă situație este la Judecătoria Chișinău unde pe rol sînt peste 2400 de cazuri. Alte peste zece mii de dosare se examinează deja de o perioadă de la doi pînă la cinci ani. Situația este alarmantă, spune membrul CSM care precizează că țara noastră a fost atenționată de instituțiile europene la acest subiect.
„Într-un caz, dosarul se află la examinare încă din anul 2016. Totodată, printr-o solicitare separată voi cere prezentarea informațiilor relevante referitoare la dosarele penale care se referă la infracțiunile grave și contravenționale care au fost încetate în legătură cu expirarea termenului de prescripție și despre dosarele penale în care termenul de 12 ani a măsurii preventive aplicate inculpaților a expirat pe perioada examinării cauzelor în instanță”, a subliniat membrul CSM, Ion Guzun.
Solicitările vin în timp ce, conform legii, anume Consiliul Superior al Magistraturii este instituția care trebuie să asigure activitatea eficientă a instanțelor judecătorești. Guzun are și o explicație: „Am utilizat această platformă prin care să transmit niște mesaje că există asemenea probleme pe care președinții de instanțe trebuie să le abordeze. Ei anterior invocau faptul că sînt puțini judecători în instanțe, că au un volum foarte mare de lucru, sau că nu au personal, dar anul trecut salariul personalului din instanțe a fost majorat, am suplinit mai multe funcții de judecători respectiv nu la toți li se poate invoca. În mod rezonabil este mai bine transmiterea unui mesaj ca colegii judecători să aibă o altă atitudine față de asemenea dosare”.
Judecătorii care vor fi prinși că tergiversează intenționat examinarea dosarelor riscă să fie supuși sancțiunilor disciplinare. Potrivit datelor, în sistemul judecătoresc din țara noastră există o insuficiență de aproximativ 130 de judecători.



